marți, 3 iulie 2018

Amanta




          Amanta este ca un fruct oprit. Este acel ceva ce vrei să îl ai dar știi că nu este permis. Sentimentul acesta survine în urma faptului că deja există o relație. A fi amantă, nu inseamnă neapărat o legătură fizică, în anumite situații. Unoeri, este mai grav să stai cu gândul la ,,ea'',în timp ce o ții de mână pe o alta. Nu cred că se mai poate numi relație o legătură ce este ruptă inconștient sau subconștient de gânduri ,,nepotrivite''. Este o dovadă de lasitate și egoism să nu iti recunoști propriile dorințe, stări sau sentimente. Interesant este că atunci când poți avea persoana la care te gândești involuntar, te avânți tot într-o altă relație, intorcându-te cu mintea și cu amintirile, tot în locuri ,,interzise''. Știti voi principiul acela: ,,Ce e interzis, e si tentant''. O atracție fizică trece, se spune, doar că amintirile și stările rămân undeva în spate.
        În momentul când îți iei angajamentul să intri într-o relație, ce vrei să se finalizeze cu o căsătorie, ar trebui să fii natural. Am intâlnit persoane care se schimbă în mod artificial doar pentru că au obiceiuri ce vor să le ascundă. Aici intervine ipocrizia. Dacă nu ne asumăm ceea ce gândim și ceea ce am fost, devenim o persoană fără propria personalitate. Cu ce ajută faptul că cel de lângă noi ne iubește, daca nu iubește pe cineva real de fapt? 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu