Orgoliul- o pânză de păianjen

       

Trăim într-o lume în care ne lovim de valuri sparte şi uităm să visam..uităm să iubim..de fapt..nu mai vrem să iubim pentru că ne-am săturat de atâtea"cioburi sparte" şi iluzii deşarte şi ne minţim că noi putem fi de piatră şi putem trece peste orice...dar de fapt..asta este "refugiul" nostru pentru a ne fi bine..doar că noi ne vom întoarce mereu la "propriul eu" care iubeşte chiar dacă vrea să uite...că iubirea înseamnă şi suferinţă..şi trebuie să o trăiască până la sfârşit.
Acest refugiu poate însemna şi acel orgoliu care este că o pânză de paianjen care vrea să distrugă sufletul, amintirle şi acel sentiment sacru..iubirea. Orgoliul este că o umbră a egoismului inconstient…consider că este o raclă a sufletului care aşteapta neinsetata cadavrul sufletului care este cufundat între confuzia dintre iubire şi încăpăţânarea de a simţi şi de a trăi ceea ce avem în suflet. Pentru a scapă de acest demon mascat în ceva “salvator”,pentru că am zis că poate fi văzut că un refugiu...trebuie să avem acea inteligenţă emoţională care să ne facă să înţelegem viaţă, valorile ei iar astfel, putem face diferenţa dintre “demon” şi lucrurile frumoase ale vieţii şi realitaile ei.
În concluzie, trebuie să trăim fiecare pagină din viaţă noastră, să înţelegem fiecare rând şi să preţuim fiecare cuvânt.Viaţă este condusă de (un) destin pe care nu putem să îl controlăm iar cheia fericirii constă în armonia dintre suflet şi gânduri.