Trecutul iubirii

O,tu,dor uitat

Plin de neînţeleasă simţire

Fără milă ai plecat

Şi vrei să mă bucur de a ta venire.

Vreau să fug de iubire

Vreau să fug de visări

Dar tu ,dor neînduplecat

Mă arunci într-un vis întunecat.

Pleci şi iar revi la acelaş”eu”

Cu aceleaşi trăiri,cu aceleaşi amintiri

În aceleaşi locuri cu aceleaşi sărutări.

Orgoliul- o pânză de păianjen

       

Trăim într-o lume în care ne lovim de valuri sparte şi uităm să visam..uităm să iubim..de fapt..nu mai vrem să iubim pentru că ne-am săturat de atâtea"cioburi sparte" şi iluzii deşarte şi ne minţim că noi putem fi de piatră şi putem trece peste orice...dar de fapt..asta este "refugiul" nostru pentru a ne fi bine..doar că noi ne vom întoarce mereu la "propriul eu" care iubeşte chiar dacă vrea să uite...că iubirea înseamnă şi suferinţă..şi trebuie să o trăiască până la sfârşit.
Acest refugiu poate însemna şi acel orgoliu care este că o pânză de paianjen care vrea să distrugă sufletul, amintirle şi acel sentiment sacru..iubirea. Orgoliul este că o umbră a egoismului inconstient…consider că este o raclă a sufletului care aşteapta neinsetata cadavrul sufletului care este cufundat între confuzia dintre iubire şi încăpăţânarea de a simţi şi de a trăi ceea ce avem în suflet. Pentru a scapă de acest demon mascat în ceva “salvator”,pentru că am zis că poate fi văzut că un refugiu...trebuie să avem acea inteligenţă emoţională care să ne facă să înţelegem viaţă, valorile ei iar astfel, putem face diferenţa dintre “demon” şi lucrurile frumoase ale vieţii şi realitaile ei.
În concluzie, trebuie să trăim fiecare pagină din viaţă noastră, să înţelegem fiecare rând şi să preţuim fiecare cuvânt.Viaţă este condusă de (un) destin pe care nu putem să îl controlăm iar cheia fericirii constă în armonia dintre suflet şi gânduri.

O alta viaţă\lume

O altă viaţă\lume

Aş vrea să pot trăi şi altfel. Aş vrea să pot avea şi altceva decât am. Nu vreau lucruri materiale, ci vreau lucruri imposibile pot spune. Îmi doresc o lume în care să pot evada când îmi este greu. O lume în care să nu mă vadă nimeni când plâng, râd sau zambesc..o lume doar a mea şi atât.

Atunci când evadez să nu ştie nimeni unde sunt şi  să fiu o fantomă a timpului.  Să-i pot privi pe ceilalţi şi să ştiu ce gândesc, unde se duc, ce spun…să mor când vreau eu sa mor, să traiesc aşa cum vreau eu să traiesc. O lume perfecta, ideala!

Uneori această lume poate fi privită ca iubirea. Iubirea îţi dă aripi de înger şi o putere magică. Din păcate, aceasta este biruită de lucrurile din jur. Trebuie să fim aşa cum vrem noi să fim, să trăim aşa cum vrem noi să traim: într-un cuvânt… să învăţăm să iubim!

          Lumea ar fi altfel dacă fiecare gest, sarut, cuvant ar însemna pentru toţi ceva frumos şi emoţionant.

Rodul fericirii creşte prin sentimentul iubirii. Iubirea nu se stinge când vrem noi, ci când trbuie să se stingă. De aceea, este important să ştim să  o simţim.. În caz contrar, te poţi izola de magia acestui sentiment şi realizezi că ce credeai că poţi atinge, s-a topit mai devreme decât preconizai.

         Învaţă să ai curajul de a face ce simţi, deoarece lucrurile valoroase cu adevarat vin din inimă. Învaţă să crezi în lucruri imposibile

, învaţă să vezi dincolo de cuvinte, învaţă să citeşti iubirea din ochi, învaţă că dragostea poate fi mai puternică decât orgoliul  dacă desfacem aripile sufletului pur şi  zburăm spre infinitul parfumului”mi-e dor să te iubesc”.