Vorbesc hainele si trupul, vorbeste trecutul. Ce inima
a creat, doar ea poate sparge, dar doar atunci cand nu mai exista cuvinte,
atunci cand nu mai exista nici speranta, nici trairi constructive.
Rupi pozele si
te avanti catre ceva nou. Starea de bine si gandurile de viitor se instaleaza
in minte, dar nu si in suflet. Nu poti sa fugi de sentimente. Le poti reprima,
dar revin. Cu voie sau involuntar. Soarele si luna chiar daca nu se vad,
se completeaza. Isi stiu rostul. Poti sa minti pe oricine, dar nu si pe tine.
Tu esti principalul tau dusman cand vrei sa te amagesti ca iti traiesti povestea, dar una iluzorie de fapt.
Visele care apar din neant, te-ai intrebat de ce apar? Confuzia si
nostalgia te-ai intrebat de ce isi fac loc? Tu le-ai lasat. Inconstient, caci
nu le poti controla.
Da-i sufletului ce iti cere, nu ce
crezi tu ca are nevoie. Intreaba-l de ce e trist, cand simti ca ceva nu functioneaza asa cum speri, nu trece pe langa emotii ca si cum treci pe langa
pietre. Nu alege calea usoara doar pentru ca nu poti sa accepti realitatea. Fii
tu! Fii cel care simti ca esti. Lasa visarea sa isi spuna toata poezia, nu o
intrerupe, nu o ascunde. Va evada, vrei nu vrei.
